Prezentare
“In cartile de proza lui Vasile Iancu, memoria este sursa tuturor nelinistilor si insecuritatii pentru ca ea prezentifica istoria bietului om sub vremile din Romania ultimelor decenii ale secolului trecut. Cu cat ar vrea sa uite o istorie pe care parca nici n-a trait-o el, cu atat protagonistul lui Vasile Iancu (ziarist la “Romania libera”, cunoscut astfel, mai ales, prozator «recuperat» tarziu de promotia din care face parte) o traieste mai intens in instanta amintirii si confesiunii. Fuga in memorie (2003), Prizonierul. Infernul din imperiul sovietic(1999), Sosire tardiva(1992) si Cand vii din mlastini(2005) sunt, deopotriva, si cartile unui jurnalist adevarat, iar memoria lui este o parte, poate cea mai importanta, din memoria colectiva. Vasile Iancu scrie aici ceea ce tratatele de istorie nu pot scrie: tinta lui o constituie simpla viata, speranta si surparea ei, oamenii care au trait/murit, visand libertatea si timpul cand vor putea (re)deveni ei insisi. Memoria, in cartile lui Vasile Iancu, este oglinda care reflecta si aceea care insala autorul semneaza ceea ce se cheama pactul autobiografic …
Vasile Iancu ofera primul roman-document din proza noastra contemporana el uneste reportajul, interviul, ancheta cu opera de fictiune, povestind viata adevarata a altora, ca si cum ar fi a sa: eul care povesteste e un «eu generic», un Prizonier - realitatea si fictiune, in aceeasi masura -, si el raspunde cum nu se poate mai transant si semnificativ la eterna intrebare: viata imita literatura, literatura imita viata? Greu de spus, dupa lectura acestei carti unde se exploreaza, in fapt, limitele (psihice, fizice) ale fiintei. Efectul de real este deplin totul pare (pentru ca vine) de la fata locului. Nu sunt metafore obsedante, ci realitati obsedante… Vasile Iancu exceleaza in ceea ce se numeste povestirea biografiei …”
Ioan Holban
|
